În mâinile hazardului...

 am închis ochii pentru o clipă.

imaginea a apărut și m-a transpus acolo.

 copilă fiind, mi-am apropiat mâinile de urechi,
 ascultând haosul din gândurile mele
 pe care urma să le rostesc.

vorbeam cuvinte mari:
 “de ce nu pleci? ce mai astepti?”
 lacrimile-mi curgeau șiroaie. 
dacă m-aș fi oprit un moment din plânsul înfundat și m-aș fi teleportat in prezent... m-aș fi privit astăzi cu toată admirația;
 pentru tot ceea ce spiritul meu a  răbdat odată.
 răbdare, răbdare, răbdare.
 nu ajunsesem încă acolo, iar drumul îmi părea un labirint al întrebărilor fără răspuns.
din senin, am auzit o voce:
  “îmi doresc sa nu fiu niciodată
  in locuri unde decizia cea mai grea stă-n mâinile mele, pe care nu le mai simt din cauza dragostei ce m-a răpus,  
o boală ce-mi șoptește că ea e motivul,
  pentru care nu există sfârșit 
  când simți ca totul se năruie.” 
 și totuși, privea chipul plăpând din fața ei  
și nu-și dorea a pleca de unde tot ce izvora era durerea...
 dar odată cu ea, existența noastră. “nu-ți urla sufletul in fața mea”, mi-a spus; “căci finalul nu e acesta și poate nu va fi nicicând.”

m-am trezit; deschid ochii.
 m-am întâlnit cu trecutul într-un gând și m-a făcut pentru o secundă a-mi imagina glasul unei inimi ce nu-nțelegea destinul unei mâini stângace care nu mai știa să scrie,
  din cauza amorțelii infinite ce-o resimțea;  
ea o numea pe atunci iubire.
 a uitat să pună punctul și a continuat povestea, 
gesticulând mereu.. despre cum viața nu e numai despre dragoste,
  ci despre cât de mult accepți 
 in numele a ceva ce n-avea nume; 
căci nici măcar acesta n-a mai îndrăznit să apară, 
să dea sens unui junghi 
ce trăia în tremurânda mână
 ce-ncerca să-și spună trăirile.

apoi, am zăbovit puțin in viitor  
și-am sperat să nu se mai repete,
 ceea ce astăzi numesc 
  supraviețuire intr-un amor,  
deja pierdut și-uitat în culmile suferinței;

  mi-am împreunat 
brațele,
 întorcându-mă-n prezent.
  am suspinat cu gândul la ce urmează, dar am tresărit odată ce-am simțit viața din mâinile mele,
  dispuse să mute munți, 
 în lupta pentru fericire.