Nu, nu sunt un om rau.

 Într-adevăr, admit faptul ca a existat o perioada in care obișnuiam sa judec oamenii. Dupa cum arata, dupa modul in care gandesc și vorbesc. Obișnuiam sa judec oamenii pentru felul lor de a fi. Admit și faptul ca încă mai fac asta uneori, de cele mai multe ori involuntar, ca apoi sa realizez ca de fapt fiecare om are libertatea de a fi exact asa cum își dorește. 

Cel mai important:suntem total diferiți.

 Suntem originali tocmai prin felul nostru unic de a fi noi înșine.

Nu sunt vreo sfânta, dupa cum am menționat in cele de mai sus, de aceea îmi asum gândirea, care poate deseori e neînțeleasă și pe care uneori nu o inteleg nici eu. 

Știți acel “dacă ești bun ești luat de prost?” Ei bine, eu fac parte in totalitate din categoria asta și cred cu tărie ca deseori e de foarte rau ceea ce se intampla, însă cumva nu-mi pot schimba firea și rareori spun “nu”.

 Nu fac asta pentru karma. Da, de acord, ceea ce oferi vei primi inapoi, însă deseori sunt privită ca o falsa pacifista ce dorește binele tuturor. Suntem oameni și suntem făcuți pentru conexiuni, pentru a socializa, pentru a forma un întreg. Suntem făcuți pentru a învinge răul. Impreuna! 

Suntem atat de preocupați de ceea ce se intampla in jur încât am uitat sa ne privim pe noi. Nu realizam ca de fapt involuam odata cu evoluția persoanelor din jurul nostru. Suntem atat de interesați de tot ce înseamnă altceva in afara de noi înșine încât usor, usor ne pierdem fără sa știm unde, cum, când și de ce.

 Am uitat sa iubim.. Am preferat sa ne holbam la ambalaje și sa le judecam pentru imperfecțiunile lor, uitând complet sa deschidem pachetul pentru a vedea adevăratul conținut.

 Suntem doar niște pachețele. 

Niște simple pachete, unele cu ambalaj frumos dar cu un conținut nesatisfăcător, altele cu un teribil ambalaj dar cu un conținut atrăgător. Am uitat sa ne privim in oglinda. Vedem doar ceea ce vrem sa vedem. Dacă de azi oglinda ar reflecta doar ceea ce vede in omul respectiv? De la emoții, energie, ganduri pana la cele mai întunecate părți ale fiecărei persoane.

 Te-ai lumina și ai fi o raza sau întunecat fiind, ai sparge oglinda? 

Oare cine suntem? Cine vrem sa fim? Iubim îndeajuns de mult încât sa vedem dincolo de aparente? Spun “iubim” pentru ca da, iubirea este oarba, dar este oarba de admiratie și respect resimțit fata de un aproape. 

Iubirea te face mai bun, fără dar și poate. 

Sa învățam sa-i apreciem pe cei de lângă noi pentru ceea ce sunt cu adevarat. Sa nu ne lăsam pradă zvonurilor sau măștilor pentru ca fiecare la timpul potrivit a purtat câte o mască. Sa apreciem simplitatea. Sa apreciem omul. Sa lăsam la o parte superficialitatea și sa ne privim pe noi. 

Chiar și un om perfect, deși inexistent, nu are dreptul de a-i vedea sau de a-i face pe alții sa se simtă imperfecti. Greșesc, are dreptul de a-i vedea, însă au fost ei din tot timpul perfecti? 

Oare câți dintre noi nu-și regăsesc in alți oameni propriile greșeli? Câți dintre noi au spus ca n-o sa mai facă un lucru, ca mai apoi sa-l repete din nou si din nou? 

Suntem meniți cunoașterii și acceptării. 

Indiferent de cat de “șifonat” este ambalajul, trebuie sa avem puterea de a-l îmbrățișa și de a-l lua cu tot cu imperfecțiunile sale, tocmai pentru defectele și stângăciile sale.

 Iubesc oamenii care se arata exact asa cum sunt și cărora nu le este teama de ceea ce va spune lumea.

 Cine este aceasta “lumea”? Noi. Noi care am preferat sa aruncam pachețelul la gunoi, fără ca macar sa gustam din conținut. 

Mie una, îmi place sa-l descopăr și sa-l savurez. Dulce e naturalețea, atat de amară răutatea... și atat de cruntă pofta de a iubi.. de a iubi o lipsa, caci ne-am ascuns cu totii de teama de a fi respinși.

 Deci nu, nu sunt un om rau, îmi place sa fiu doar rau-iubită, pentru ca iubesc la rândul meu sinceritatea și firescul din oameni... 

Promisiune: o sa ies in totalitate din sfera judecății, iar la fiecare “luare de prost” o sa mai spun câte un “da”. “Nu” nu e pentru mine...