22.03.2019. zâmbet in dimineață. rază de soare în suflet. șansă.

Am privit porumbeii ciugulind micile bucăți de pâine și m-am regăsit acut, cerșind firimituri de timp. Clipe. Clipe care nu se mai intorc niciodată. Gresit. Reapar, însă sub alta formă. Totuși, privind mai atentă, hrănindu-i, am observat lupta apriga a acestora pe respectivele bucăți, deși fiecare avea deja o părticică a lui. Fie o părăseau in dorința de a îmbuca noua bucată, fie rămâneau la prima, iar după terminarea acesteia, zburau spre alte bucăți. Dacă acestea dispăreau între timp, ei așteptau sa-și bucure stomacul, respectiv sufletul printr-o altă bucățică, in goana unui timp nedeterminat. Sunt o ciudată, scriu despre porumbei. Diferența e că eu nu porumbei am văzut. Am văzut oameni. Oameni infometati. Oameni care nu înțeleg de unde vin bucățelele de pâine, de clipe, de momente. Oameni orbi. Oameni care aleg sa rămână și oameni care își iau zborul. Oameni speriați de necunoscut, ca mai apoi sa-l iubească, sa creadă in el și ulterior, sa fie dezamăgiți. Sau nu. Oameni care mai cred in iubire, de orice fel ar fi aceasta. Paradoxal, intr-adevăr, când am deschis, inițial, fereastra au zburat cu toții, de teamă. Însă văzând scopul meu, s-au reîntors, au rămas, hranindu-se. Nimeni nu știe pentru cât timp. Sunt speriați de noi, oamenii. Și totuși, ne “mănâncă din palma”. Iubim interesul. Ne dorim implicare. Asta vrem, de fapt. Cerșim orice umbră de iubire și analizam orice urmă de dragoste. Cerem atenție. Intr-un final, ne luam zborul... cu amintirea unor bucăți de pâine mai delicioase, mai moi sau a unora tari, asupra cărora am depus sacrificii. Însă, exista ceva esențial. Când primești cea mai frumoasa bucățică de pâine, de clipa, de moment, de om, rămâi. Oricât de greu ar fi. La asta visează toată lumea, la relații de lungă durată, la continuitate, însă, cel mai greu e să flamânzești in speranța ca ai făcut alegerea corectă. Rămâi cu un gust amar, cu parfum de trecut și cu gândul că îmbucătura ar fi putut fi mai frumoasă, mai bună pentru sufletul tău. Noi oamenii, ne limitam la ceea ce credem ca ne face fericiti. Din păcate, deseori nu se întâmpla astfel. Sunt un porumbel. Lupt pentru sațietate. Lupt pentru suflet, cuprins in grevea foamei. Nu-mi permit sa degust astăzi. Nu pot. Deși e tot ceea ce-mi doresc.