Cunoaștem cu toții pianul acela din fiecare încăpere care a încetat să mai cânte. Sau la care a încetat a mai cânta cineva. In ambele cazuri pasiunea a dispărut, iar sunetele nu s-au mai încumetat să apară.

 Omul care-n alte timpuri domina clapele cu o măiestrie nemaipomenită crede astăzi in dorințe total diferite, dar ori de câte ori își privește pianul ce odată i-a fost mamă și tată, soră și frate, este nostalgic. Sufletul său este pătruns de melancolia timpului, iar momentele in care viața lui era o linie melodică sunt acum departe. Îi este dor de bătăile puternice de inimă care intr-o perioadă din viața lui însemnau mai mult decât orice. Erau refrenul vieții sale atunci cand cortina dispărea și rămânea doar el...in propriile frici și-n aplauzele unor oameni care luptau in căutarea misterelor ce inimile lor le ascundeau atât de bine. El însă, îl găsise, dar îi era atât de teamă de ceea ce simțea, încât a renunțat. 

       A uitat complet ce-nseamnă sunetul dorințelor arzătoare ce i-au măcinat atât de mult gândurile. A oftat in ultima sa compoziție muzicală și deși și-a dorit să rămână, a plecat. Și-a înlăturat existența și a alergat după lucrurile care păreau mai exacte pentru el. Și-a creat o carieră care pentru mulți alții era de vis, căci aceasta presupunea foarte, foarte mulți bani.

        Dar cum a rămas cu propriul său vis? Ce s-a ales de clapele care nu i-au mai simțit niciodată atingerea? 

Au fost sortite altor mâini și altor mâini, dar niciodată nu s-au regăsit. Apăsarea plină de dragoste nu a mai existat vreodată pentru acestea, iar odată cu timpul, s-au prăfuit de tristețe. Și-au pierdut sensul odată ce oamenii care au venit și au simțit din primul moment ca nu sunt destinate pentru ei, le-au părăsit. 

     Astăzi, își așteaptă omul și speră că intr-o zi acesta se va decide sa privească dincolo de temeri, dincolo de spaima de eșec și nevoia de siguranță. Sunt convinse că vor răsuna din nou când acesta își va accepta propria cale și se va opri din pașii stângaci pe care i-a făcut in drumuri prea cunoscute și fără riscuri asumate.  

  Ce dragoste imposibilă între noi și pasiunile noastre! Dacă pentru o clipă ne-am asculta și înțelege tremuratul, bătăile de inimă puternice și pulsul care crește odată cu fericirea pe care ne-o oferă ceea ce iubim cel mai mult, am avea o altă viață. O viață care ar fi atât de împlinită încât sufletul nostru ar îmbrățișa-o, iar omul din noi ne-ar mulțumi pentru că am ales cu inima. Nu lăsa zi să treacă fără să te intrebi: ce îmi face inima să salte in ritmuri de iubire și pentru ce vreau, cu adevărat, să lupt?